Acum 2 săptămâni am ajuns pentru prima oară în Sighisoara și am stat mai mult de 30 minute – așa cum se întâmplase in cazul vizitelor anterioare. Mai mult decât atât acum eram în gașcă serioasă – soție greu de mulțumit, copil mare agitat și în căutare de locuri noi pentru a fi explorate, copil mic pseudo-liniștit in marsupiu. Am ajuns în Sighișoara cu ocazia șederii la Daneș și am vrut să vizităm orașul, care în mintea noastră avea o imagine extrem de bună, datorată pr-ului bun acumulat in vremea liceului/facultății. Doream să ne plimbăm un pic, să mâncăm ceva sau dacă nu era foame la toată lumea să stăm la o terasă și să savurăm o bere.
Am condus spre Sighișoara din Daneș, am încercat să ne dumirim pe unde e centrul și care e treaba și din lipsa unor indicatoare care să ne zică – parcați pe aici centrul e la 2 pași mai încolo – prima data am trecut ca vodă prin lobodă și ne-am tot dus de a trecut și mama centrului; drept pentru care am fost nevoiți să ne reîntoarcem. Am găsit un loc de parcare și am pornit la pas să vedem “frumosul” oraș cu accente medievale.
Imaginea de mai sus ne-a rămas întipărită în minte încă din primele minute de când am parcat mașina. O clădire imensă, frumoasă, din punct de vedere arhitectural, dar jalnică, din punct de vedere al întreținerii.
Ne-am avântat pe niște mici străduțe în căutarea unor case vechi bine întreținute sau a unor alte lucruri pe care speram să le găsim noi – terase cochete și mici bistro-uri cu mâncăruri delicioase.
(există ceva diferențe între străduțele de aici și cele din orașe similare din vestul Europei)
Aceste mini antene satelit sunt o meteahnă românească prezentă din păcate peste tot chiar și în orașele sau pe clădirile cu potențial istoric/arhitectural. Asta dacă facem abstracție de paleta coloristică a fațadelor clădirilor care nu avea nici o consistență sau perspectivă – excluzând-o pe cea a proprietarilor, discutabilă de altfel din punct de vedere estetic. ( in Mediaș de exemplu lucrurile stăteau cu mult mai bine la acest aspect, cel puțin în centru)
Dar dincolo de culori și nuanțe cromatice, se vede cu ochiul liber că aceste clădiri, în ciuda potențialului lor arhitectural, nu sunt deloc întreținute și că se află într-un proces continuu de paragină. Tencuieli și ziduri care stau să cadă, străzi greu accesibile, tot felul de improvizații vizibile care dăunează aspectului estetic – o sumedenie de lucruri care te ajută să îi conturezi o impresie deloc favorabilă despre oraș în primele 15 minute petrecute acolo.
În ciuda deprimării care ne-a atins relativ repede datorită celor văzute, dacă cineva ar începe să o adminstreze nemțeste, Sighișoara ar putea fi revitalizată și ar putea prezenta un important punct de atracție turistică în Transilvania, deoarece potențial cu siguranță are! Mai jos, în dreapta, se poate vedea o sală de concerte – una dintre puținele clădiri renovate pe care le-am văzut în scurta noastră drumeție în oraș.
Așa cum vă ziceam ne-am plimbat pe jos – având inspirația să lăsăm căruțul în mașină – ulterior am fi observat oricum că nu ne era de folos. Am fi vrut să cumpărăm un suvenir dar nu am găsit mare lucru exceptând câteva doamne unguroaice care strângeau tarabele de mici prostioare și care oricum nu ne-au dat mare atenție.
Mergând pe aceste străduțe din centru impresia pe care am avut-o a fost aceea de nesiguranță- nu ne simteam comfortabil și nu aveam feeling-ul unui turist venit să se bucure și să exploreze un oraș, ci mai mult niște intruși într-un set-up cu ceva oameni dubioși, care se uitau destul de ciudat – poate și din prisma faptului că era în timpul săptămânii (joi) și turiștii vin de obicei in weekend.
În ciuda acestei senzații ciudate, noi ne-am continuat plimbarea și am căutat in drumul nostru spre mașină un loc unde să bem ceva ( aveam o recomandare de loc bun de mâncat dar un pic deprimați de ce văzusem am decis să ne indreptăm agale spre mașină), dar din păcate nu am găsit nimic potrivit pentru noi. Thomas nu este încă la vârsta la care să stea liniștit la o masă și de obicei ne orientăm fie la ceva cu un loc de joacă sau măcar 2-3 metri de grădină unde să alerge vreo muscă, să caftească vreo furnică sau alte preocupari din astea de explorator.
După cum vă puteți da seama din tonul prezentării noastre entuziasmul nostru față de ce am văzut în Sighișoara este minim. Orașul are potențial să fie o atracție turistică pentru turiștii care ajung prin aceste locuri dar este clar că cineva trebuie să se apuce serios de treabă – să îl renoveze, să desenze niște trasee pietonale de urmat, să facă ceva cu populația creolă din clădirile istorice și într-un final orașul să respire un aer turistic care să te facă să te simți bine și să te imbie să pierzi 2-3 pe străzi sau la terase. Dar desigur in țara noastră lucrurile se mișcă anevoios iar turismul cu atât mai greu deoarece cere viziune, consecvență și determinare toate pe termen mediu spre lung.
Sperăm că în câțiva ani fața orașului să se schimbe și să fim surprinși plăcut data viitoare când îl vom vizita.
