La începutul verii, care tocmai a trecut, ne propusesem ca în weekend cel puțin una dintre zile să o petrecem integral în oraș sărind peste somnul de prânz al lui Thomas și vizitând muzee, grădini sau parcuri unde, în mod normal, nu reușeam să ajungem în timpul săptămânii. Inutil să menționez că socoteala de la începutul verii nu s-a potrivit cu cea din “teren” căci nu am reușit mai mult de 1-2 weekend-uri să facem acest lucru, din considerente de oboseală excesivă și copil greu de înțeles și gestionat dacă sărim peste somnul de prânz. Odată cu acest plan măreț de a ne cunoaște orașul și a-l implica pe Prâslea în tot felul de aventuri urbane, am făcut și o listă de locuri/obiective de bifat. Iar pe această listă se afla la loc de cinste și Muzeul Satului, pe care așteptam cu mare interes să îl bifăm. Drept urmare plecăm cu mic cu mare într-o frumoasă zi de sâmbătâ de acasă. Chitiți cei mari fiindcă vom merge la Muzeu și ne vom plimba în voie și vom face ceva diferit de mult bătătoritul parc Herăstrău. Zis și făcut; dar când să parcăm mașina un smiorcăit răgușit se auzi din spate anunțându-ne că domnia sa nu dorește să facem altceva decât a merge în parc la rampe. Și cum smiorcăiala nu s-a oprit la argumentele noastre raționale și deja atmosfera era destul de încărcatâ deoarece plecasem la o oră târzie am decis să renunțăm la idee și să mergem la rampele vieții care așteptau cu mare interes ca Thomas să se holbeze un pic la ele.
Dar cineva nu a fost împăcat cu acest gând și a doua zi, duminică, când din nou nu am avut stare să rămânem acasă ne-am reîntors la Muzeul Satului. De data aceasta pe lângă faptul că am descoperit intrarea cu parcare de pe bulevardul Kisellef, astrele au ținut cu noi și băietul se afla într-o formă mult mai bună și cooperantă decât în ziua anterioară. Echipați corespunzători, adică Thomas cu trotineta, Caroline în scoica ei cea confortabilă iar noi adulți încălțați comod am luat-o repede la pas și ne-am îndreptat spre intrare. Biletele la muzeu sunt relativ ieftine, 10 lei adulți iar kinderii preșcolari au intrare gratuită. (înainte de a pleca de acasă am căutat cam sceptic fiind să văd dacă există vreun site al muzeului și am descoperit foarte încântat un site actualizat, foarte bine structurat și cu multe lucruri utile pe care vi-l și las aici pentru a vă fi la îndemână pe viitor – http://www.muzeul-satului.ro)
Eu nu sunt nici pe departe un fan al lucrurilor tradiționale și rustice, dar întâmplarea a făcut ca fix în duminica când noi am vizitat muzeul să se desfăsoare Ruralfest 2015. Din acest motiv aleile muzeului erau pline cu tot felul de comercianți și erau foarte animate. Găseai cam de toate: farfurii și cani tradiționale din lut, costume populare, jucării din lemn sau lut ( Thomas nu s-a lăsat până nu i-am luat un ciripel fluierător cu care 3 zile ne-a făcut capul calendar), căciuli de blană, costume populare și nu în cele din urmă diverse bucate, care mai de care mai apetisante și mai ispititoare. Noi nu am putut rezista, ne-am postat în fața unei tarabe cu plăcinte dobrogene și ne-am înfruptat cu poftă dintr-o delicioasă plăcintă de bostan (ptiu… și acum înghit în sec, amintindu-mi dulceața aceea).
Era foarte pitoresc că, în tot acel set-up tradițional, comersanții într-o proporție mare erau și ei îmbrăcați cu costume specifice locurilor de unde proveneau și mai mult decât atât li se citea un calm și o stare de relaxare și bunăvoie atât de rare prăfuitei noastre capitale.
După ce ne-am pus bine burțile la cale, ne-am continuat plimbarea pe alei și la un moment dat profitând de vremea frumoasă de afară am decis că este momentul de o binemeritată pauză pe iarba proaspăt cosită ce te amețea cu parfumul ei. Am stat ce am stat lungiți pe iarbă ( timp în care Thomas a făcut în jur de 128 de drumuri către cea mai apropriatâ țâșnitoare pentru a-l face pe ciripel să răsune enervant de clar pe o rază de 50 metri.
Per ansamblu la Muzeul Satului din București poți petrece liniștit o dimineață sau după amiază, fără să te plictisești. Dacă ai norocul să dai și peste un eveniment specific așa cum am dat noi atunci oferta de lucruri de făcut este foarte generoasă și poți cu ușurință petrece mult mai mult timp decât ți-ai fi alocat inițial. Partea bună este că toate lucrurile se întâmplă afară și toată lumea are numai de câștigat – aer curat și mișcare în aer liber. Iar dacă cumva obosiți sau vi se face foame este bine de știu că există și un restaurant numit “La Barieră” care are în dotare și loc de joacă pentru cei mici, ce termină mai repede masa, care nu împărtășesc nici oboseala și nici pofta de mâncare a celor mari. Iar ca orice restaurant care se respectă în zilele noastre este situat vis-a-vis de o mică grădină de legume Bio. :)
Concluziile acestei frumoase zile sunt clare pentru toată lumea – Muzeul Satului este unul dintre locurile Bucureștiului care trebuie văzut și revăzut ori de căte ori se ivește ocazia, fie că doriți să-i arătați ceva inedit unui străin ce vizitează România, părinților nostalgici după casa copilăriei lor sau kinderilor din dotare pentru a le arăta că exista fun și înainte de tablete. De preferat ar fi fie o zi de primăvară să vă puteți bucura de verdele frumos al copacilor sau o zi călduroasă de toamnă pentru a a vă bucura de un set-up natural care să potențeze liniștea, calmul și frumusețea locului.
De îndată ce ajungeți pe acolo așteptăm un semn de la voi să ne spuneți ce v-a plăcut cel mai mult.
