Da, a sosit și momentul ăsta pentru noi: prima zi de grădiniță! Am tot vrut să-l ducem de prin martie, îl și înscrisesem, tot! Dar au intervenit diverse care au amânat momentul, apoi o epidemie de varicelă în grădiniță ne-a făcut să-l ținem și luna aceasta acasă, apoi a fost Paștele, săptămâna de vacanță de după Paște. Ne-am pregătit cu toții weekendul ce tocmai s-a încheiat, nu l-am culcat la prânz, am umblat mai toată ziua, am stat mult în parc, ca să-l culcăm mai devreme și să se trezească la un 7 și ceva. Aseară, după baie, a vrut o poveste cu un băiețel care merge la grădiniță și apoi la școală! A adormit foarte repede. Și la 10 aveam deja emoții pentru ziua de azi. Mă așteptam să dorm mai prost, dar m-am odihnit destul de bine… Dimineață am mers să-l trezesc, aveam mari emoții că nu o să vrea, dar culmea s-a trezit foarte vesel și fericit! Mă uimește din ce în ce mai mult! Ne-am pregătit cu toții, ne-am spălat pe dinți împreună, i-am pus hăinuțele în rucsac și mă întreabă la ușă: mami, periuța, paharul și pasta sunt puse? Eu, mnu! El: ce dudă ești, ai uitat! :)) Tot drumul în mașină i-am citit dintr-o carte în engleză cu și despre pești, balene și a fost foarte ok. Eh, în timp ce coboram din mașină aveam deja un gol în stomac și un nod în gât, îi zic să-mi dea mâna și apoi zic să-l las, să nu-l cocoloșesc fix acum. Ne-a întâmpinat doamna asistentă, educatoarea era deja sus cu ceilalți copii din grupă. Urcăm la mansardă în sala lor și acolo am făcut cunoștință cu Sânziana (educatoarea lui Thomas) și m-a surprins cum aștepta el să dea mâna cu ea și când i-a venit rândul a zdruncinat-o un pic. Era foarte sigur pe el așa. Mi-au dat lacrimile instant, oricât încercam să mă abțin! Apoi a zărit coșul de baschet. Oh, și a cerut o minge! I-a adus una de pluș și el s-a uitat așa la ea și spune: asta nu-i de baschet! După ce ne-a povestit ce vor face azi, aveau și o aniversare în program, s-au așezat toți la masă (unde citeau când am urcat noi) și i-am zis că noi o să coborâm, mai stăm un pic de vorbă jos și apoi o să plecăm. Și el a răspuns atât de senin: b i n e. Bine?! Taică-su i-a urat o zi bună și eu mă bâlbăiam și cu lacrimi în ochi am coborât scările până la parter. Nu mă gândeam decât la BINE ăla al lui… După ce am mai stat de vorbă jos, m zis să mai urc o dată la el. Și bag capul pe ușă și nu-l vedeam, îi zic educatorului (căci sunt 2, un tip și o tipă) sunt mama lui Thomas am venit să-mi iau la revedere…și unul câte unul dintre copii de acolo ziceau: e mama ta la ușă, e mama ta la ușă (și io în gându-mi: mama ta care nu vrea să plece de aici) și a ieșit dintr-o cămăruță alergând, i-am zis că plec și că vreau să-l pup. M-a pupat de 3x pe obraz și s-a întors la ce făcea. Am ieșit plângând iar în mașină m-am abținut teribil să nu plâng. Eh, când am ajuns și am băgat cheia în ușă, am izbucnit într-un plâns!!! Pfoaaai, nu mă mai opream! Am mers direct la el în cameră și i-am luat în brațe perna, iar timp de o oră nu m-am oprit! Nu-mi venea să cred. Era casa goală! Nu-mi găaseam locul era o liniște enervantă! Am dat drumul la radio tare de tot și așa a rămas. Mă opream din plâns și iar începeam… Am făcut o pauză doar cât am vorbit la telefon cu sora mea… Cea mai grea zi ever, așa am simțit-o!!!! M-am mutat în camera lui și am terminat de aranjat hainele în noul dulap (am zis să fac ceva, să fiu ocupată). Am sunat la grădiniță pe la un 1:30 să văd ce face – și și mi-au povestit că a mâncat jumătate din supă și tot felul 2 și că e bine. Mi-am făcut de lucru toată ziua, numa’, numa’ trece mai repede!
Acum îi aștept să vină! Mi-e un dor de el, de nu mai pot!!! De-abia aștept să-l strâng în brațe!!!
Prima zi a lui mami când copilul a plecat la grădiniță ar trebui să se numească articolul. E mai potrivit, nu?
