Shtrumful și Elefănțica

IMG_1014.jpg

Cine zicea că sarcina diferă de la una la cealaltă a avut dreptate. Eu mă gândeam că o să fie la fel și că știu deja la ce să mă aștept, că nu trebuie să mănânc aia, etc. Organismul s-a comportat diferit la a doua sarcină. În primul rând, că a doua oară am simțit că sunt însărcinată! Prin urmare, când am mers la Roxana, la un control de rutină, aveam doar 4 săptămâni și la un control normal, mi-a zis, nuuuu ești! Apoi a zis că vrea să mă vadă ecografic și supriză!!! Nu-mi venea să cred! Deși simțeam, m-am gândit că poate îmi doresc mult și din cauza asta să simt așa. Eh, am simțit și a fost! Ne-am bucurat tare de tot până când am aflat rezultatele analizelor și reieșea că am toxoplasmă și restul poveștii îl știți. N-am mai spus nimănui până când am făcut amniocenteza și am avut rezultatul pe care-l speram, ca în lichid să nu existe infecția cu toxoplasmă. Am răsuflat ușurați, am plâns de bucurie și ne-am descărcat și am spus tuturor că familia noastră se mărește! Și burtica a fost diferită de la început! De pe la 3 luni când a început să crească. A fost rotundă ca un balon care s-a umflat ușor, ușor!

Acum că mai sunt 3 zile până când intru în luna a 9-a mi se pare că timpul a trecut foarte repede și nu-mi vine să cred că în câteva zile o să țin în brațe minunea noastră! A fost o sarcină în care m-a durut foarte tare spatele, bazinul și asta datorită faptului că ea s-a și întors destul de devreme (de vreo 7 săptămâni deja) și a coborât mult, iar cu colul meu scurt… În  plus am simțit tot ce se întâmplă în burtică, nu știu dacă a fost din cauză că organismul era deja obișnuit cu o sarcină, că mușchii de pe abdomen erau și ei mai întinși, ea se trezește dimineața și se mișcă aproape non-stop, am simțit tot, orice mișcare. Elefănțica a făcut tumbe la propriu, s-a învârtit, a țopăit, am văzut-o (la ecograf) cum mânca și cât de mult își deschidea gura. Mamă, am rămas uimită!

Și Shtrumful s-a mișcat dar într-un anumit interval orar. Dimineața ( pe la un 10:00) și seara ( pe la 23:00 ) începea să sară, iar el a sughițat toată sarcina! :)) Așa de mult mă distra. Iar apoi, de când a fost mic, dacă râdea un pic mai mult, apoi îl apuca sughițul! Și acum face la fel! :))

Am fost joi la Roxana și mi-a zis că începe să se deschidă colul și că cel mai probabil voi naște săptămâna următoare!

Și la prima sarcină am fost la urgență la 36 de săptămâni și 2 zile, pentru că aveam contracții, pierdusem și dopul gelatinos; iar la 2 zile am fost din nou la Roxana (era într-o joi) și mi-a zis: în noaptea asta sau mâine naști. Mergi acasă acum, că nu are rost să stai pe aici, fii atentă la contracții și vorbim la telefon.

Eh, a avut mare dreptate, a doua zi am născut! :D Acum să vedem dacă se adeverește și la Elefănțica!

Un weekend linișit să aveți, că eu sigur voi sta cuminte!

Laloliette

 

Share this post

One Reply to “Shtrumful și Elefănțica”

  1. Cristina says:

    Baftaaa, nastere usoara!!! Pupici si lui Thomas <3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

scroll to top