Prima zi la tenis

tenis-2-1024x768.jpg

Pentru noi mersul la grădiniță a fost una dintre cele mai grele încercări. După aproape 2 luni în care zi de zi eram nevoit să mă intorc acasă de la grădiniță pentru a o aduce pe Olivia, deoarece Thomas nu concepea să nu mergem toți trei la grădiniță, am tot căutat idei și soluții pentru a merge doar băieții dimineața la grădi. Nu de alta dar în câteva săptămâni urma să se nască un nou membru al familiei și atunci lucrurile ar fi fost cu adevărat complicate…Date fiind aceste condiții vitrege de la mine putere am înaintat ideea unor partide de tenis pentru 5 zile de mers la grădi doar noi băieții. (in ciuda faptului că inițial ideea mea nu s-a bucurat de susținerea doamnei se pare că intr-o oarecare măsura s-a dovedit eficientă deoarece băietul ușor, ușor s-a obișnuit cu lipsa mamei din excursia de dimineață.)

În consecință sâmbătă dimineața, după micul dejun servit cu noaptea in cap la ora 08:30 și după ce am mai tras de timp cât de mult posibil prin casă, tatăl s-a văzut pus în situația de a-și îndeplini promisiunea către băiet. Undeva aproape de intrarea în Mogoșoia, cu aproximativ 100 m de Șoseaua de Centură astă primăvară se amenajau de zor niște terenuri de tenis. ( la vremea când le-am observat știam că e doar o chestiune de timp până când voi fi târăt acolo..)

După ce ne-am urcat cu chiu cu vai în mașină, ne-am pus centurile și am negociat intens asupra muzicii ce o vom asculta. Am plecat spre clubul de tenis de care vă ziceam mai sus. Aici am avut noroc și am găsit un teren care nu era ocupat și am încercat să negociez cumva asupra duratei de joc, fără succes de altfel, deoarece nu mă așteptam ca Thomas să reziste o oră in soare și să își păstreze interesul dar nu de el ar fi trebuit să îmi fac eu griji :)

De îndată ce am intrat pe teren ne-am apucat conștiincioși de treabă și am inceput să alergăm mai mult după mingi decât apucam să jucăm. Și dacă mai luăm în calcul și faptul că aveam doar două mingi la noi vă puteți imagina cât am jucat de fapt…

tenis 1 576x768

Cu toate acestea juniorul a fost extrem de incântat: a alergat cu mare poftă după toate mingile ( 2 ,da? :)  a reușit performanța să se și împiedice de două ori chiar dar a reușit si câteva lovituri de am rămas mut de umire.

tenis 4 1024x768

Pe parcursul acestei ore am tot tras cu privirea la ce se întâmpla pe un teren vecin unde o fetiță cam de vârsta lui Thomas lua o lecție de tenis. Am fost amândoi atrași de modul în care se desfășura această oră de tenis cu un instructor, drept pentru care la final ne-am interesat dacă există posibilitatea unor cursuri de inițiere pentru copii.

tenis 3 1024x768Deoarece acest mic club de tenis este la început, încă mai erau locuri disponibile și am putut să îl înscriu într-o grupă de 4 copii, pentru a-i testa interesul față de tenis și a se distra și relaxa dupa programul încărcat de la grădi ;)
În ciuda faptului că este un sportiv din fire și discutam ipotetic ca într-un moment în viitor să îl ducem la tenis și la alte sporturi se pare că acest moment a venit mult mai devreme și mai natural decăt ne imaginam noi.

În concluzie, începând de săptămâna viitoare, de 2 ori pe săptămână după gradiniță suntem sportivi și executăm tenis de câmp.

Pentru cei interesați detaliile clubului de tenis sunt următoarele:

Nitech Sport 

Șos București-Târgoviște, nr.46

tel: 0730.014.807

 

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

scroll to top