Pâine bună după rețeta lui Jamie

IMG_6121-copy.jpg

Astăzi de dimineață m-am învrednicit să frământ o pâine bună după rețeta lui Jamie. Am găsit-o într-o carte de-a lui și  când am făcut-o prima dată eram destul de sceptică, pentru că nu mai făcusem pâine până atunci.

Aveți nevoie de următoarele ingrediente:

30 gr drojdie proaspătă sau 21 gr uscată

30 gr miere sau zahăr (pt maia)

625 ml apă călduță

30 gr sare

1 kg făină (el recomandă să puneți 500gr albă și 500gr grișată) – eu am folosit făină 650

Prima dată cerneți făina într-un castron mare, adăugați sarea și puneți-l deoparte. Apoi într-un castron mic puneți drojdia, zahărul sau mierea. (au fost dăți când am folosit zahăr, altele când am pus miere), turnați și jumătate din apa caldă. Lăsați deoparte până se dublează cantitatea.

În castronul în care aveți făina, faceți o gaură în centru, loc în care turnați maiaua crescută și apoi restul de apă. Începeți și le amestecați cu degetele și treptat luați din făina până nu mai rămâne nimic.

Apoi în același castron sau pe blat frământați timp de 5 minute. Tehnica lui Jamie este alcătuită din 3 pași simplii: întindeți, turtiți și strângeți aluatul. Dacă aluatul se lipește de mâini, frecați-le cu puțină făină.

Dați o formă rotundă aluatului, acoperiți-l cu un prosop și lăsați-l la dospit până își dublează cantitatea. Undeva unde este cald și bine. Jamie spune că poate dura între 40′ și o oră și jumătate, în funcție de condiții.

Când credeți că este gata dospit, puneți-l pe blatul pudrat cu făină și frământați-l încă o dată, pentru a scoate tot aerul din el. Aproximativ 1 minut îl puteți lovi cu pumnul. :D Dada, aici stă secretul pâinii bune a lui Jamie!

După acest minut de scos aerul, puteți împărți aluatul în bucăți mai mici, în funcție de câte pâinici doriți să faceți. Eu, de obicei, îl împart în două bile. Așezați pâinicile direct în tava de copt și le mai lăsați încă o dată la dospit.

Au fost dăți când am pus și mix de semințe, dar acum nu am avut. Apoi le puteți băga la cuptorul încins în prealabil la 225 de grade, treapta cu ventilație, pentru 25′.

După ce este gata, se lasă la răcit și apoi se mănăncă cu poftă!

 

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

scroll to top