Tu cine ești?

proteste-08022017-by-cristian-vasile.jpg

Este clar că este un joc al răbdării și al perseverenței: ei au de partea lor perspectiva ciolanelor grase, noi perspectiva unei normalități mult dorite.

Ei sunt lacomi și direct interesați material, noi vrem doar o societate corectă unde banul public e cheltuit cu discernământ.

Ei au avantajul răbdării ce vine odată cu vârsta, noi idealismul tinerilor ce pot muta munții și uimi o lume întreagă cu perseverența cu care ieșim în stradă zi după zi, demolând miturile pasivității românești unul câte unul.

Ei sunt condamnați sau cercetați penali, noi suntem oameni frumoși care facem lucrurile să se miște.

Ei au relevanță doar aici, unde pe baza unui sistem corupt și putred pot muta semafoare dacă trebuie, noi putem fi cetățeni care rezonează la valorile democratice oriunde în lumea asta.

Ei au limbă de lemn și tehnicile de propagandă deprinse în 50 de ani de comunism, noi avem umorul și creativitatea de partea noastră.

Ei sunt acasă în fața TV-ului dezarmând oamenii și îndoctrinându-ne parinții și bunicii, iar noi în piață dând zăpada, cântând și facând eforturi să inspirăm oamenii să ne urmeze.

Ei vor să fim un popor inert lipsit de orice reacție civică, noi vrem un popor viu care să își apere la nevoie în stradă libertățile câștigate acum 27 de ani.

Ei sunt tot ce a fost țara asta în 50 de ani de comunism, iar noi visăm cu ochii deschiși la o țară precum afară…

Tu cine ești: noi sau ei?!

 

(credit foto: Cristian Vasile )

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

scroll to top