Mersul la grădiniță și distracția în 4

Baby-blogging.jpeg

Well,

Doamna a descris într-un articol separat percepția ei cu privire la prima săptămână în 4, iar acum mă mănâncă și pe mine degetele să imi dau cu părerea despre asta. În primul rând e bine de știut că pregătirea pentru formula de 4 începe cu ultimele luni de sarcină atunci când mama ușor, ușor dispare din peisajul activităților solicitante de weekend. In felul acesta copilul cel mare se obișnuiește ușor ușor să petreacă mai mult timp cu tatăl, lucuru care ulterior va fi foarte util in special pentru mamă.

În cazul nostru lucrurile au fost un pic dificile din prisma faptului că Thomas nu mersese la grădiniță până la vârsta de 3 ani și 9 luni. Iar mersul la grădiniță, cu toate că îl planificasem cu aproximativ 2 luni înainte de venirea surioarei, a fost și încă mai este o experiență solicitantă pentru toată lumea. Așadar știam că o să ne mărim familia, ne-am petrecut ceva timp vizitând și evaluând toate grădinițele din împrejurimi, raportându-le la nevoile lui Thomas, am ales într-un final una și am sperat ca dificultățile să se fi oprit aici, dar ne-am înșelat.

Dar apoi a început epopeea mersului la grădi care nu se putea face decât cu alai, adică mușteriul însoțit de tatăl aka șoferul, mama aka suporterul moral și 1-2 plușuri după caz sau orice alt lucru necesar pentru zen-ul prințului mofturos. Dacă în primele zile speram ca asta va dura câteva zile, după primele 3 săptămâni de genul asta ( între timp sarcina avansa iar excursia de dimineață devenea din ce în ce mai dificilă pentru mamică) rămasesem fără idei. Ne-a dat însă o mână de ajutor Thomas care într-o zi a zis că nu mai vrea la grădi și a urmat un scandal mare pe tema asta. A avut apoi și un streptococ care îl ținu acasă încă 3-4 zile spre disperarea noastră și deliciul lui. Dar lucrurile au evoluat bine, băietul s-a vindecat și am început din nou excursiile în 3 dimineața la grădi. Asta până când într-un acces de disperare, că ajungeam la birou numai la ora 10, am decis că trebuie să motivez puștiul să mergem doar noi doi dimineața. Și ușor, ușor deoarece începeam să petrecem mai mult timp împreună după-amiaza am început să mergem și singuri. Prima promisiune făcută cu privire la mersul ca băieți dimineața a fost tenisul. Iar după primele 5 zile consecutive de mers la grădi împreună, a trebuit să îmi respect promisiunea și ce s-a intâmplat puteți vedea aici. În felul acesta am reușit să scăpăm de alaiul de dimineață și să facem lucrurile un pic mai simple.

Dar să știți că lucrurile nu au fost chiar atât de simple – în ciuda faptului că mergeam împreună la grădi, la început de săptămână Thomas nu dorea deloc să rămână și așa începeau parlamentările. Acestea durează intre 20 și 45 minute și inevitabil soluția o reprezenta o diversiune prin care eu fugeam repede din curte iar Thomas rămânea plângând în brațele unuia dintre educatori. Dincolo de momentul în sine, care este dureros din perspectiva părintelui, fie el chiar și tatăl, deoarece lăsam puștiul în fiecare zi plângând, se adună o multitudine de emoții și stări contradictorii pentru toată lumea. Incepusem să ne punem intrebări dacă grădinița este potrivită sau nu pentru el, dacă este bine sau nu să plece de acasă, dacă nu cumva ar trebuie să imi acord dimineața 3 ore in loc de cele 2 deja alocate pentru activitățile administrative și lăsatul la grădi.

Din fericire am invâțat să gestionăm mai ușor aceste episoade de dimineața, mulțumită și educatorilor lui Thomas, care în fiecare dimineață inventează alături de mine noi jocuri și tertipuri pentru ca el să fie atras și să rămână mai ușor acolo. Iar spriinul lor estre extrem de util și din prisma faptului că după ce plecăm de acasă Olivia se culcă înapoi, deoarece dormitul în perioada asta nu este tocmai punctul ei forte, iar eu nu reușesc să mă consult cu ea în timp real asupra hachițelor lui Thomas.

Pentru mine, venirea lui Caroline, a însemnat în mod clar mai mult timp petrecut de mine cu Thomas și la fel de mult timp alocat pentru activitățile administrative din casă. Lucrând pe proiecte, cu o componenă accentuată de IT, vă puteți imagina că tot timpul se mai găsea ceva de testat, de citit sau de făcut. Dar de când suntem 4, și tinând cont că din prima săptămâna cănd au sosit fetele acasă am fost singuri, timpul acesta de mici fix-uri a devenit inexistent deoarece era alocat unor alte activități gen mers la piață, ieșit afară, scos vase din mașină de spălat & stuff related. Cu toate acestea anumite lucruri trebuiau făcute no matter what așa că vă puteți imagina că tot timpul alocat unor lucruri personale s-a evaporat ( nu exista nici inainte, no worry) și a trebuit să găsesc soluții alternative gen trezit dimineața in jurul orei 6 sau culcat seara târziu după ce se liniștea treaba prin casă pentru a mai beneficia de 1-2 ore de liniște.

Acum, după 3 săptămâni, din puțina experiență în 4 pot spune că pentru a păstra lucrurile sub control este nevoie în mod clar de un program clar stabilit, care să se învârtâ in jurul celor mici și nevoilor lor, de o împărțire echilibrată a sarcinilor între cei doi părinți, multă răbdare, putere de negociere și zămbete pentru a trece de toate momentele percepute ca și cvasi imposibile.

Voi reveni cu alte impresii și gânduri cu privire la aceste experiențe frumoase în patru.

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

scroll to top