Organizare & timp

organizare-timp.jpg

Sursa foto - www.agrandelife.net

Nu știm cum sunteți voi dar noi, cu doi copii, locuind la bloc (adică nu avem un noian de lucruri administrative de făcut pentru întreținerea unei case), undeva aproape de job suntem mega încărcați și facem eforturi pentru a ne împărți între toate lucrurile zilnice, iar uneori nu prea reușim să facem tot ce ne dorim.

Thomas merge la grădi, eu la un job full time, iar doamna este încă acasă cu minunea Caroline. Ziua mea începe invariabil mai devreme ca a lor, undeva în jurul orei 6-6:30 atunci când aud ceasul și am fix 45-60 minute până când e și Thomas up&running. In ciuda faptului că locuim aproape de grădi care este fix in drumul meu spre job ( știu suntem norocoși aici) invariabil în fiecare dimineată noi ajungem in jur de 09:30-10:00. Unul din motivele acestui lucru este faptul că Thomas mănâncă micul dejun acasă iar lucrurile încep să se miște serios prin casă în jurul orei 08:30, pentru că tatăl este în cele mai multe cazuri ocupat fie cu câte un email de la birou sau cu vreun site care are nevoie de un restore. În altă ordine de idei, în ciuda faptului că ne trezim relativ devreme – sau decent mai bine spus- diminețile noastre sunt destul de lălăite și timpul pe care  îl câștigăm din trafic reușim să îl păpăm, fără a a face nimic deosebit exceptând lucrurile mărunte administrative aferente fiecărei dimineți.

Voi cum reușiți să vă mobilizați dimineața? Cine și cum se trezește primul și ce reușiți să faceți? Reușește vreunul din părinți să facă vreo activitate sportivă dimineața, inot, alergat sau ceva similar?

Deoarece nu stau ziua acasă nu prea vă pot spune care este organizarea și starea de fapt dintr-o experientă proprie. Uneori însă ajugând acasă, găsim prin bucătărie al 3 lea război mondial, semn că s-a gătit intens și că destinatara mâncării nu a fost atrasă de somn pentru a se putea pune lucrurile în ordine ( alteori insă doamna ajunge să pună lucrurile în ordine dar asta cu eforturi considerabile și mult noroc ). Caroline este un copil puțin dormicios și în general în timpul zilei are 2 reprize de somn de 20-30 minute – adică cam cât să bei o cafea în liniște. Vă puteți imagina câte lucruri se pot face cu ea în ritmul ăsta :)

Iar când venim de la ale noastre după amiaza, începe epopeea episodul doi. Unul din noi iese cu copii afară dacă vremea permite acest lucru iar celălalt fie face ordine prin casă strângând cele de peste zi rămase, fie dacă se pricepe și există dispoziție necesară gătește ceva pentru cină.( Evident partea cu priceputul este clar direcționată către mine căci abilitățile mele culinare sunt extrem de reduse :) ) Există și momente de răsfăț când ieșim toți 4 afară după amiaza dar acestea sunt mai rare deoarece intotdeauna se mai găsește câte ceva de făcut prin casă – administrativ – sau pentru un job sau vreun proiect. Dacă ieșim afară, când ne întoarcem bagăm puradeii la un duș scurt, apoi pregătim cina și cu puțin noroc vorbim deja de ora 21:00. Dacă insă afară ne-am întins la vorba sau la bere putem ajunge chiar si la ora 22:00 și toate lucrurile ce urmează să se întâmple sunt făcute pe un plâns molcom. Și date fiind aceste condiții, Olivia merge la somn cu Caroline iar eu stau cu Thomas să mănănce urmând ca apoi să ne spălăm pe dinți și să mergem la culcare.

Noi, părinții ne reîntâlnim prin living in jur de 22:30-22:45 dacă avem noroc de copii obosiți care vor să adoarmă repede și terminăm și noi de mâncat și apoi ne apucăm să strângem din nou masa și să lăsăm lucrurile prin bucătărie într-o cvasi ordine pentru dimineața următoare când o luăm de la capăt.

Sunt convins că în linii mari cam așa stau lucrurile la toate familiile cu 1, 2 sau mai mulți copii care locuiesc singuri fără bunici. Fiecare zi e o cursă continuă pentru a pregăti mese, a face și strânge lucrurile folosite iar la finalul zilei te întrebi cu mare năduf unde s-a dus ziua și ce ai reușit să faci.

Din experiența noastră vă putem spune că pentru a limita proporțiile dezastrului organizatoric și haosului care poate apărea este important să aveți un program cât se poate de fix, care e folositor atât pentru voi cât și pentru copii, să încercați să programați lucrurile de făcut în funcție de copii și bioritmul lor dacă se poate, pentru că în felul acesta vor fi mai cooperanți, și nu în ultimul rând să împărțiți din start anumite activități administrative între voi adulții. Mă gândeam scriind aceste rânduri, că poate unii dintre voi citind acest articol și neavând copii se întreabă unde se duc orele de socializare, făcut sport sau alte mici lucruri pe care le făceam înainte. În principiu socializarea se mișcă de asemenea în jurul familiilor cu copii și activităților legate de ei și printre pamperși și chestii conexe mai bem o bere și ne povestim viețile intense. Despre sport și alte lucruri care se fac individual, noi descoperim că trebuie să ne rupem din orele de somn pentru a reuși să facem ceva și că trebuie să existe un echilibru între ieșirile celor doi părinți, pentru deconectare in proporții egale.

Voi ce și cum faceți pentru a vă menține up&running și a face față tuturor situațiilor care apar in relația cu cei mici? Cum vă organizați activitățile administrative și care sunt prioritățile voastre vis-a-vis de lucrurile care trebuie făcute prin casă ? Aveți tips&tricks care credeți că ne-ar face și nouă viața mai ușoară :) ?

Până la următorul articol pe această temă să fim sănătoși, cu casa ordonată și lucrurile făcute bine și la timp. Zic doar…

 

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

scroll to top